Categorie | Finanţe personale

3 obiceiuri simple care te pot face mai bogat în 2017

Cei bogați și cei mai puțin bogați au, în mod evident, obiceiuri foarte diferite. 

Dar deşi oamenii ajung să facă avere în moduri diferite, totuşi ei au multe obiceiuri în comun.

Și tu s-ar putea să ai unele dintre aceste obiceiuri. 

Dar este bine să înțelegi că acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le dezvolți și mai mult.

Iată 3 obiceiuri simple pe care trebuie să le urmezi și în 2017 pentru a prelua controlul asupra bunăstării tale şi a deveni mai prosper:   

 

1. Transformă-ți eșecul în progres.

Se întâmplă să te lovești şi de eșecuri. Partea bună este că ai două variante în cazul în care ai o nereușită. Poți să renunți, așa cum fac majoritatea oamenilor sau poți să continui să încerci, aşa cum fac oamenii de success.

Există o vorbă: dacă nu reușești din prima, încearcă până reușești. Nu degeaba se spune asta, chiar este adevărat!

Orice greşeală nu este, de fapt, o greșeală dacă ai reușit să înveți ceva din ea.  Poate o percepi la început ca pe o greșeală, dar odată ce iei ce e bun dintr-o situație, se transformă într-o lecție care te aduce mai aproape de succes.

Poți lua câte ceva bun din orice.  Mereu este ceva acolo, contează numai cum gândești.  Deci:

 – Învață din greșeli.

 – Devino mai bun datorită greșelii.

 – Nu mai repeta aceeași greșeală.

2. Învață pe tot parcursul vieții.

Nu te opri din învățat doar pentru că ai terminat școala. Oricum, multe din cele mai importante lucruri din viață nu se învață la școală. Asta este valabil în special când este vorba despre bani.

Majoritatea sistemelor de învățământ nici nu au educația financiară în programă, deci suntem obligați să învățăm pe cont propriu.  Aşadar, de unde își iau oamenii bogați informațiile?  Din cărți!  Sunt cititori împătimiți.  Toți.

De aceea, fiecare casă care valorează mai mult de 300.000 de dolari are o bibliotecă.  Ia gândeşte-te, ce crezi că înseamnă acest lucru? 

Dedică-te învățării pe tot parcursul vieții. Cimentează-ți educația prin cărți, cărți audio și cursuri.  Există locuri minunate în care poți găsi cărți ieftine sau chiar gratis, inclusiv pe internet, deci nu ai nici o scuză să nu profiți de ele.

3. Nu uita aceste trei cuvinte: Disciplină.  Răbdare.  Modestie.

Disciplina este coloana vertebrală a succesului. Fără disciplină nu mai contează altceva, pentru că cel mai probabil nu se va mai întâmpla altceva.

Învață să fii un investitor disciplinat și să îți gestionezi banii cu pricepere – pentru asta ai nevoie de răbdare. Sunt multe căi de a investi, dar cele care îți aduc cel mai mare câștig necesită răbdare din partea ta. Învață să ai răbdare. Nu îți uita scopul inițial atunci când faci investiții pe termen lung.

Și în cele din urmă, fii modest! Probabil că există mii de motive pentru a practica modestia, dar cel mai ușor este să rămânem la lucruri simple…

Nimic bun nu poate veni din faptul că te lauzi sau vorbești prea mult despre banii tăi.  Gândește-te!  Averea ta nu ar trebui să îi facă pe oameni să te vadă într-un mod diferit, deci ajută-i în acest sens, ducând o viaţă modestă şi fără excese. 

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.

Adresa ta de email este în siguranţă!