fbpx

Categorie | Finanţe personale

Ce poţi face când Statul abandonează oficial viitorul tău?

Faptul că sistemul de pensii din România este deja falimentar (căci cheltuie mai mult decât încasează) nu mai este o noutate pentru nimeni…

De asemenea, prognozele arată că din anul 2030, cei care se vor pensiona vor primi o pensie de maxim 20-25% din ultimul lor salariu.

Ei bine, acum totul devine oficial şi este pe cale să fie legiferat.

Statul se spală pe mâini şi renunţă implicit la datoriile care îi revin din faptul că a încasat taxe şi impozite în toată perioada activă a contribuabililor săi.

Pentru că intenţionează să transfere, legal, responsabilitatea întreţinerii celor în vârstă către copiii şi nepoţii acestora.

Sau cel puţin aşa prevede “Legea recunoştinţei între generaţii”, propusă de curând de parlamentarii actualei puteri…

 

Şi atunci ce putem face când Statul abandonează oficial viitorul nostru?

 

Sincer să fiu, eu nu cred că viitorul nostru financiar este responsabilitatea altcuiva, fie că e vorba de copiii, de nepoţii noştri, de Stat, de angajator sau de oricine altcineva.

Eu cred că se află în puterea noastră, a fiecăruia dintre NOI, să ne construim viitorul pe care îl dorim, mai bun şi mai prosper, inclusiv din punct de vedere financiar!

NOI suntem cei care ne putem optimiza finanţele personale, creşte veniturile şi scădea cheltuielile.

NOI putem realiza astfel economii, pe care apoi să le investim într-un portofoliu diversificat, care să funcţioneze atât în perioade “bune” cât şi în perioade “rele”.

NOI putem astfel crea surse de venit pasiv, care să ne compenseze veniturile active şi, în timp, să ne ajute să devenim chiar independenţi financiar.

 

Acesta este şi motivul pentru care am organizat Money Days – Conferința națională de finanțe personale și investiții.

Astăzi este ultima zi în care mai poţi beneficia de reducerea de 200 lei la înregistrările video ale conferinţei, folosind codul de reducere „DANPROMO”.

Vei fi printre primii care vor primi acces la înregistrări, începând cu ziua de luni, 8 iulie.

Mai multe detalii găsești AICI.

 

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă. Produsele derivate tranzacționabile în marjă oferite de X-Trade Brokers DM S.A. sunt riscante. Pierderile pot depăși marja blocată.

Adresa ta de email este în siguranţă!