Categorie | INSIDER

Lira sterlina este pe cale să devină o bună oportunitate?

Lira sterlina este una din cele mai respectate valute din lume, fiind totodată şi cea mai veche monedă aflată încă în circulaţie la momentul actual.

Ea este susţinută de economia britanică, ce înregistrează performanţe bune, cu o rată de creştere anuală a PIB-ului de 2,2% (mai mare decât în SUA sau UE) şi o rată a şomajului de 4,8% (cea mai scăzută din ultimii 40 de ani).

Cu toate acestea, lira sterlina a fost extrem de afectată de Brexit şi s-a prăbuşit la niveluri de neimaginat înainte, coborând chiar sub valoarea de 1,20 faţă de dolarul american (cursul GBP/USD atingând astfel cea mai mică valoare din ultimii 30 de ani, după cum se poate observa şi în graficul de mai jos).

Lira sterlina

Reprezintă acest lucru o garanţie că lira sterlină îşi va reveni puternic în următoarea perioadă?

Bineînţeles că nu!

Pe de altă parte, însă, pentru cine este încrezător în economia britanică pe termen lung (cum este şi cazul meu), acesta cred că este un bun moment pentru a cumpăra o valută puternică la un curs avantajos. Repet, pe termen lung.

Cunoscutul analist Mihai Nichişoiu (senior broker în cadrul companiei S.S.I.F. Tradeville) scrie pe blogul său un articol extrem de interesant despre acest subiect:

“Theresa May nu a dezamagit

 

Londra arata ca, atunci cand circumstantele istorice se schimba, se poate reinventa peste noapte. Ce contrast fata de platitudinile, blazarea si fixatia pentru birocratie din UE!

Ma astept ca Theresa May sa devina curand un super-star la nivel global. Orice lider important va dori sa se afiseze in prezenta noului premier britanic. De altfel, Theresa May se pregateste sa pozeze pentru editia americana a revistei Vogue – nu Angela Merkel.

Philip Hammond si Mark Carney consolideaza postura premierului. Guvernatorul Bancii Angliei a vorbit de doua ori in ultimele zile. Prima aparitie, intamplata saptamana trecuta, a pregatit discursul de ieri al premierului. A doua aparitie, insa – cea de luni – ma intereseaza mai mult.

Inteleg ca pentru Mark Carney principalul risc macro se refera la o reducere a consumului. Din cauza inflatiei – spune guvernatorul. Deocamdata, salariile cresc cu ceva aproape de un procent peste rata inflatiei.

Dar daca relatia dintre salarii si inflatie s-ar inversa brusc? Intr-o economie in care, desi indatorarea ramane la valori ingrijoratoare, volumul creditarii pentru consum a crescut anul trecut cu peste 10%, cel mai mare avans din ultima decada.

Asadar, cu riscul simplificarii, vad doua variante. Fie mai toata lumea inchide usa in nas Londrei, guvernul britanic nu reuseste sa negocieze niciun tratat comercial cu nimeni, economia britanica devine tot mai putin deschisa – si asta inseamna inflatie.

Fie totul merge perfect, sau oricum mult peste asteptari, economia se supraincalzeste – si asta inseamna, de asemenea, inflatie. In oricare din aceste doua scenarii, urmatorul pas al Bancii Angliei nu poate fi o taiere a dobanzii cheie si/sau o extensie a propriului „QE”. Urmatorul pas ar trebui sa fie o oarecare forma de restrictionare monetara, nu de relaxare.

Cum ramane cu lira sterlina, atunci?

In acest punct, oricum, nu as mai fi un vanzator. Nu am inghitit niciodata povestile despre iminenta vreunui cataclism economic sau incapacitate de plata. De fapt, as adauga din acest moment lira sterlina pe o lista de valute pe care as vrea sa le cumpar candva in viitorul apropiat.”

 

Sursa: mihainichisoiu.ro

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.

Adresa ta de email este în siguranţă!