Categorie | Idei pentru risc mic

7 mari avantaje şi dezavantaje ale titlurilor de stat

A trecut puţin timp de când a fost lansată prima emisiune de titluri de stat pentru populaţie.

De fapt, titlurile de stat au fost emise de multă vreme şi ele au putut fi achiziţionate şi în trecut de către persoanele fizice, însă principalul inconvenient era valoarea minimă foarte ridicată: 10.000 de lei.

Ei bine, de curând statul a realizat această emisiune dedicată exclusiv populaţiei, unde valoarea unui titlu este de 1000 de lei, deci mai accesibilă românului obişnuit.

Dar în primul rând ce este un „titlu de stat”? E foarte simplu: statul român cheltuieşte mai mulţi bani decât încasează (ca cele mai multe state din lume, dealtfel). Ca urmare, trebuie să împrumute respectiva diferenţă de bani şi exact asta este un titlu: un document care atestă că statul a primit o anumită sumă de bani, pe care se angajează să o restituie la o anumită dată, plus o anumită dobândă.

Titlurile de stat sunt instrumente foarte uzuale în lumea întreagă şi este foarte util că statul român îşi propune să le pună şi la dispozitia populaţiei.

Iată mai jos 7 mari avantaje şi dezavantaje ale titlurilor de stat, pe care este bine să le cunoşti înainte de a-ţi propune să investeşti în ele.

Avantaje titluri de stat:

 

1. Siguranţa.  La modul general, titlurile de stat reprezintă cele mai sigure instrumente în care se poate investi, pentru că ele sunt garantate integral (deci nu există o limită) direct de către statul respectiv (atât principalul cât şi dobânda).  Deşi intrarea în incapacitate de plată a unui stat este – cel puţin teoretic – posibilă, statul român este în prezent foarte departe de această situaţie, dată fiind creşterea economică şi consolidarea bugetară din ultimii ani. 

2. Veniturile sunt neimpozabile.  Spre deosebire de veniturile din depozitele bancare şi din alte tipuri de investiţii, care sunt supuse impozitului de 16%, atât dobânda cât şi eventualul câştig de capital din titluri de stat nu este impozabil.  Acest lucru care le oferă un plus de atractivitate în ceea ce priveşte câştigurile efective pe care ele le pot aduce. 

3. Disponibilitatea.  Deşi au fost emise titluri de stat pentru o perioadă de 2 ani, ele se tranzacţionează şi pe bursă, deci cei care vor avea nevoie de banii respectivi mai devreme nu vor pierde întreaga dobândă (ca în cazul depozitelor bancare).  Titlurile de stat pot fi vândute şi înainte de scadenţă prin intermediul uneia din băncile din consorţiul de intermediere (BCR, BRD sau Raiffeisen), cu un comision de maxim 0,1%. 

Dezavantaje titluri de stat:

 

1. Dobânda.  La momentul actual, valoarea dobânzii s-a stabilit la 2,15% pe an.  Aşadar, nu este o dobanda prea mare, dar este apropiată de rata medie pentru dobanda anuală la depozitele bancare, calculată de site-ul conso.ro.  Iar dacă facem un mic efort de căutare, putem găsi alte instrumente garantate de către stat care oferă randamente şi mai consistente.

2. Valoarea.  După cum spuneam mai sus, valoarea nominală a acestor titluri de stat este de 1000 de lei, deci destul de mare comparativ cu posibilităţile românului mediu.  Spre deosebire de ele, depozitele bancare sunt mai „prietenoase”, căci suma minimă ce poate fi depusă ajunge până la 100 de lei. 

3. Fluctuaţiile. Faptul că titlurile de stat sunt tranzacţionate pe bursă nu este numai un avantaj.  Este posibil ca la un moment dat valoarea lor să scadă, deci cei care vor dori să răscumpere titluri mai devreme vor obţine practic un randament efectiv mai mic decât dobânda pe care se aşteptau iniţial să o obţină.   Cu toate acestea, cei care vor aştepta până la finalul celor 2 ani, la data scadentă nu vor fi afectaţi de eventualele fluctuaţii pe care le-au avut preţurile. 

4. Modul de dobândire.  Modul în care se realizează cumpărarea acestor titluri de stat este puţin mai complicat decât constituirea unui depozit bancar obişnuit, cu care deja s-au obişnuit majoritatea românilor. 

Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.

Adresa ta de email este în siguranţă!