Academicianul Solomon Marcus, matematician, profesor şi autor de succes, a fost una dintre cele mai marcante personalităţi ale intelectualităţii româneşti. Solomon Marcus este autorul unor numeroase studii interdisciplinare ce privesc…
2018
Da, chiar şi în societatea de consum în care trăim acum există persoane care economisesc în mod constant. S-ar putea să te mire, însă cei care economisesc nu sunt, de…
- Finanţe personale
5 motive pentru care educatia financiara este o necesitate reală şi nu un “lux”
de Dan SulicaUnele studii arată că românii stau foarte prost în ceea ce priveşte educatia financiara. Astfel, spun unii, educatia financiara este la fel de rar întâlnită în rândul românilor precum obiectele de lux.…
- Finanţe personale
Povestea celor 3 pensionari: pensionarul american, european şi cel român [webinar]
de Dan SulicaPensionarul este un personaj extrem de interesant, din multe puncte de vedere. Pe de o parte, pentru populaţia activă, prezenţa lui pare îndoielnică şi parcă pluteşte undeva într-un viitor abstract,…
Poate că nu suntem cu toţii făcuţi pentru a fi antreprenori și a avea propria afacere. Însă probabil că toţi ne-am gândit, la un anumit moment, cum ar fi să…
O nouă emisiune de titluri de stat destinate în exclusivitate populaţiei este lansată zilele acestea (până pe 6 iulie). Acesta este un eveniment destul de rar, căci ultima dată când…
Cei mai bogati 400 de americani au împreună o avere mai mare decât cei mai săraci 150 de milioane de americani, arată statisticile. Dar ce se întâmplă cu oamenii DINTRE…
Inceputul unui business este o provocare continua, care iti solicita atat timp, cat si foarte multi bani. Fara un plan bine pus la punct, sansele de reusita ale oricarei afaceri…
Steve Jobs a fost declarat de revista Fortune cel mai celebru manager al deceniului trecut. Totodată, el a rămas cunoscut ca fiind una dintre cele mai influente persoane din ultimul…
Independenta din punct de vedere financiar poate părea – la prima vedere – doar un vis frumos. Şi totuşi nu este aşa. În realitate, oricine poate porni pe acest drum…
