Cel mai bun mod de a porni și de a progresa pe drumul spre independența financiară este să faci investitii de succes.
Dar de unde începi?
Există o mulțime de sfaturi despre investitii şi despre cum să faci bani în pieţele financiare.
Din păcate, însă, multe din ele nu funcționează la modul practic.
Pe de altă parte, dacă rezumi toate ideile bune despre investitii, vei rămâne doar cu o listă scurtă de sfaturi înțelepte, care îți vor aduce prosperitate.
Și, pe termen lung, te vor duce către independența financiară.
Iată 5 „secrete” care stau la baza celor mai bune investitii:
1. Începe devreme și investește regulat
Profiturile au un mod aproape „miraculos” de a se acumula în timp, nu degeaba se spune că „banul la ban trage”. 🙂
Acest lucru se datorează compunerii câştigurilor (așa-numita „dobândă compusă”), ceea ce înseamnă că toate aceste investitii ale tale vor creşte într-un mod exponenţial. Care, pe termen lung, va produce câştiguri foarte mari.
Să luăm un exemplu.
Dacă la vârsta de 25 de ani începi să faci investitii lunare cu câte 500 lei (sau euro, daca preferi…), deci 6000 lei în fiecare an, pentru doar 10 ani (deci până la vârsta de 35 de ani), vei acumula un portofoliu de aproape 100.000 lei (la un randament anual de 8%).
Iar dacă apoi păstrezi acest portofoliu de investitii (și el continuă să-ți aducă un randament anual de 8%) pentru încă 30 de ani, dar fără a mai investi în plus nimic, atunci la vârsta de 65 de ani vei avea puțin peste 1 milion de lei.
Ce este și mai interesant e faptul că din aceşti bani doar 60.000 lei sunt contribuţia ta (în primii 10 ani), restul de 940.000 lei reprezintă profit!!!
Dar dacă amâni începutul timp de 10 ani, începi să investești la vârsta de 35 de ani și vii cu aceiași 6000 lei în fiecare an până la vârsta de 65 de ani (deci timp de 30 de ani!), atunci vei avea aproximativ 740.000 lei.
După cum vezi, în acest caz vei avea per total cu 260.000 lei mai puţin decât în cazul anterior! Deși ai investit timp de 30 de ani și nu doar 10! (Îți poți face propriite tale calcule aici.)
Iată cât de important este factorul timp în acest proces de compunere a câştigurilor din investitii!
Începând mai devreme și venind cu mai puțini bani, vei sfârși având mai mulți bani decât începând mai târziu și contribuind cu mai mulți bani.
2. Alege cum îți împarți investițiile
Acest lucru se referă în primul rând la cum îți împarți banii între cele două clase mari de active: acțiuni și obligațiuni.
Pentru a scoate în evidență importanța acestei decizii, William Bernstein, autorul cărții “Cei patru piloni ai investiției”, spune: “Alegerea fundamentală pe care trebuie să o facă fiecare individ când investește este raportul dintre acțiuni și obligațiuni.”
Deci cum alegi?
Regula de aur pe care o recomandă John Bogle, fondatorul Vanguard (cea mai mare companie din lume de fonduri de investitii) este: trebuie să îți investești vârsta în obligațiuni.
Deci dacă ai 30 de ani, investește 30% în obligațiuni și 70% în acțiuni. Odată ce împlinești 60 de ani, investește 60% în obligațiuni și 40% în acțiuni.
Sigur, este foarte important și profilul tău de risc. De exemplu, dacă ai un profil mai conservator (riscofob) poți opta pentru un procent mai mic pentru acțiuni și unul mai mare pentru obligațiuni.
3. Reechilibrează-ți investitiile în fiecare an
Reechilibrarea înseamnă să revii în fiecare an la alocarea inițială a investitiilor.
De exemplu, dacă acțiunile au un an bun, le va crește valoarea și vor reprezenta un procent mai mare din portofoliul tău decât cel alocat inițial.
Pentru a reechilibra situația, vinde pur și simplu numărul de acțiuni necesar și cumpără mai multe obligațiuni.
Făcând asta, respecți automat și un alt principiu profitabil al investiților, pentru că vei cumpăra când prețurile sunt „jos” și vinde când preţurile sunt „sus”.
4. Fondurile de tip index trebuie să constituie cea mai mare parte din investitii
Asta spune marele investitor Warren Buffett despre beneficiile pe care le aduc fondurile de tip index la construirea unui portofoliu de investitii: “Cei mai mulți investitori, atât instituțiile cât și investitorii privați, vor ajunge la concluzia că cea mai bună metodă de a deține acțiuni este printr-un fond de tip index care taxează minimul posibil. Acele investitii care urmează această cale vor depăși în mod sigur rezultatele nete ale marii majorități de profesioniști într-ale investițiilor.”
Într-adevăr, datele statistice confirmă părerea lui Warren Buffett, căci 95% din fondurile de investitii administrate activ nu reuşesc să depăşească performanţele indicilor bursieri respectivi.
Aceste fonduri de tip index sunt uşor accesibile şi investitorilor din România, indiferent dacă ele urmăresc evoluţia indicelui BET (indicele bursei de la Bucureşti) sau a indicilor burselor din străinătate (DAX – Germania, S&P 500 – SUA etc.).
5. Ține cheltuielile sub control
Când vine vorba despre fonduri de investitii, costurile tale sunt cele legate de taxele şi comisioanele fondului respectiv.
Conform unui raport al Institutului de Investitii în Companii, costul mediu al unui fond de investitii administrat activ este de 0.92% pe an.
Cu fondurile de tip index plătești mult mai puțin. Costul mediu al unui fond de tip index este de doar 0.13% pe an.
De ce contează asta?
Să zicem că investesti 6000 lei în fiecare an pentru următorii 20 de ani. De asemenea, să presupunem că ambele fonduri de investitii, și cel administrat activ și cel de tip index cresc la bază tot cu 8% pe an.
Dacă alegi fondul administrat activ, la sfârșitul celor 20 de ani vei avea aproximativ 269.000 lei – o sumă interesantă.
Dar dacă alegi să investesti în fondul de tip index, cu cheltuieli mai mici, vei avea o sumă de cca. 302.000 lei, ceea ce înseamnă cu 33.000 lei mai mult. Nu cred că ţi-ar prinde rău acei 33.000 lei în plus… 🙂
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de investiţii sau de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.