Independent financiar

de la Idee la Rezultat

CURS VIDEO

Probabil că ai citit şi ai auzit multe despre conceptul de "Independență Financiară", dar conceptul continuă sa fie neclar pentru tine. Cifrele despre care se discută te sperie și ai uneori impresia că e imposibil să ajungi acolo…

Cu toții am trecut prin asta.

În educatia financiară există conceptul de "cursa a șobolanului". Este vorba de faptul că părinții și societatea ne indeamnă, încă din copilărie să învățăm bine, să ne găsim un loc de muncă bine plătit și să muncim până la pensie. Am auzit asta de sute sau mii de ori.

"Dar ce-i rău în asta?" ai putea spune. "E onorabil să înveți bine, să îți găsești un job bun și să ai o pensie."

Marea problemă la acest model constă în erodarea valorii reale a banilor economisiți. Iar acest lucru duce la imposibilitatea de a te mai pensiona la un standard decent.

1.
Asta este problema: că vei munci o viață întreagă și nu vei obține ce îți dorești la pensie!

Hai să analizăm un exemplu:

Populația Europei continuă să îmbătrânească de la an la an. În România, un angajat a ajuns deja să susțină 1,3 pensionari. Iar în condițiile actuale, situația nu pare să se îmbunătățească deloc.

Ba mai mult, conform studiilor Asociației Pensiilor Administrate Privat din România (APAPR), în următorii 15 ani România se va confrunta cu o situație fără ieșire: un angajat va ajunge să susțină 2.5 pensionari.

La ce pensie te mai poți aștepta, după o viață întreagă de muncă?

Probabilitatea ca tu să trăiești decent din pensia pe care o vei primi peste 15 ani este aceeași cu probabilitatea ca șobolanul din cursă să termine de alergat și să oprească roata care se învârtește continuu.

Bun, și atunci ce e de făcut?

Citești peste tot informații despre economisire, investiții, libertate financiară, auzi tot mai des despre aceste lucruri, însă lipsește claritatea și aspectul practic din toate acestea.

2.
Care e diferența între cei ce scapă din cursa șobolanului și cei care rămân captivi pe viață?

Diferența stă în modul în care își folosesc timpul în raport cu banii.

Cei care rămân captivi în cursă aleg să muncească toată viața, să își vândă timpul, pentru a câștiga bani. Pe când cei care scapă din cursă, aleg să pună banii la muncă, pentru a câștiga timp şi pentru a ajunge independenți financiar.

Cei din urmă sunt cei care ajung să își trăiască viața așa cum și-au dorit-o întotdeauna. Ajung să aibă o viață prosperă, independentă, venituri bune la pensie și o bătrânețe liniștită.

3.
Cum poți ajunge și tu să te bucuri de o viață prosperă, cu mai mulți bani și cu mai puține griji?

De multe ori, aflați în fața acestui adevăr, al sistemului de pensii de stat aflat în colaps, oamenii încep să înțeleagă pericolele din viitor și încep să economisească.

Problema este că banii plasați în depozite bancare aduc randamente real negative. Dobânzile depozitelor sunt constant la limita inflației sau chiar sub aceasta, iar în momentul în care calculezi devalorizarea banilor în timp, ajungi să pierzi în loc să câștigi ceva la banii economisiți.

Așadar, ai nevoie de o metodă care să îți arate cum să câștigi de pe urma banilor economisiţi de tine. Cum să-i pui să muncească pentru tine.

Pentru ca, pe termen lung, portofoliul tău să crească și să înceapă să îți genereze tot mai mult venit pasiv.

4.
Noi dorim să-ţi arătăm metoda practică, testată și demonstrată istoric ca fiind funcțională, de a-ţi construi pas cu pas independența financiară!

Îți prezentăm această metodă sub forma unui Curs Video, de tipul “from ZERO to HERO”, în care vei învăța la modul cel mai practic şi aplicat informații, metode și pași de care ai nevoie pentru a-ţi construi o viaţă mai prosperă şi a ajunge independent financiar.

Agendă

Ce este independența financiară și cum să o construiești
- TU vs. banii tăi vs. independența financiară

Dan Sulica / Luca Dezmir

10.00-10.50

Capcane în drumul spre independența financiară
- “programe”, credinte limitative și sabotori

Adrian Asoltanie / Dan Sulica

11.00-11.50

Optimizarea finanțelor personale
- creștere venituri, scădere cheltuieli, rată de economisire
- buget personal, fonduri esențiale

Adrian Asoltanie

12.00-12.50

Investiții în instrumente cu venit fix
- titluri de stat
- obligațiuni corporative

Dan Sulica

13.00-13.50

Pauză

14.00-15.00

Investiții în bursele de acțiuni
- acțiuni
- indici bursieri

Valentin Nedelcu

15.00-15.50

Investiții în piețele imobiliare
- investiții imobiliare clasice
- investiții imobiliare cu sume mici

Luca Dezmir

16.00-16.50

Drumul de la Idee la Rezultat

Dan Sulica

17.00-17.50

Sesiune bonus Q&A

Dan Sulica / Luca Dezmir / Valentin Nedelcu / Adrian Asoltanie

18.00-19.00

Noi am trecut de la cap la coadă prin experiența pe care urmează să ți-o împărtășim.

Însă, mai întâi, iată cine suntem și de ce suntem persoanele potrivite pentru a te ajuta să progresezi pe drumul tău spre independenta financiară!

Valentin Nedelcu
Financial freedom coach, investitor, consultant fiscal, fondatorul comunității stiintabanilor.ro
Adrian Asoltanie
Trainer de educație financiară adulți și copii
Luca Dezmir
Autor, trainer, speaker, blogger finanțe personale
Dan Sulica
Consultant financiar independent, investitor în imobiliare și piețe de capital, fondatorul site-ului IdeiSiBani.ro

Acest Curs Video este pentru tine dacă

  • VREI SĂ AJUNGI INDEPENDENT FINANCIAR într-un timp rezonabil;
  • VREI CA BANII SĂ LUCREZE PENTRU TINE în timp ce dormi;
  • VREI SĂ NU ÎȚI MAI CONSUMI TIMPUL PENTRU BANI, ci să îl aloci lucrurilor cu adevărat importante pentru ține: familie, prieteni, hobby-uri, dezvoltarea ta;
  • VREI SĂ IEȘI DIN TURMA OAMENILOR UȘOR DE MANIPULAT ȘI MANEVRAT de mainstream media, politicieni și „experți”;
  • VREI SĂ FACI ASTĂZI CE ALȚII NU FAC, PENTRU A PUTEA FACE MÂINE CE ALȚII NU POT.
  • NU VREI SĂ FII OBLIGAT SĂ MUNCEȘTI ȘI DUPĂ IEȘIREA LA PENSIE (pentru că vei fi nevoit, deoarece puterea de cumparare a pensiei tatle se va eroda încât nu va acoperi nevoile tale
  • NU VREI SĂ ȚI SE VÂNDĂ PRODUSE FINANCIARE PROASTE, din care câștigă doar instituția emitentă
  • NU VREI CA ALȚII SĂ PROFITE de lipsa ta de cunoștințe financiare
  • NU MAI VREI CA BANII STRÂNȘI DE TINE CU GREU SĂ FIE „RECOMPENSAȚI” DE BANCĂ cu 2% pe an
  • NU MAI VREI SĂ FII PRINS ÎN CURSA ȘOBOLANULUI

Ce spun cursanții despre noi

Ești pe punctul de a porni la drum în călătoria spre prosperitate. Alege soluția cea mai potrivită pentru tine!

Am ajuns la momentul în care trebuie să decizi.

Alegi să vii cu noi în această experiență și să obții independența financiară pe termen lung prin metodele practice pe care ți le vom arăta?

Sau te dai bătut și te întorci la aceeași rutină zilnică, la a alerga în aceeași roată care se va învârti continuu și te va ține captiv pentru tot restul vieții?

Astfel de cursuri, care te iau de la zero și te duc la punctul final în călătoria spre independența financiară, în străinătate ajung să coste mii de euro.

Tu poți să investești acum doar o suma mult mai mica, iar restul banilor îi poți folosi pentru a-ți construi portofoliul de investiții.

SILVER

€ 122
€ 98

Curs video

Materiale suport

Program de follow-up lifetime:

• Grup privat Facebook

• Webinarii gratuite, periodice

• Arhiva inregistrari acces lifetime

• Resurse educationale

1 ședință 1:1 cu Dan Sulica

1 ședință 1:1 cu Luca Dezmir

GOLD

€ 160
€ 128

Curs video

Materiale suport

Program de follow-up lifetime:

• Grup privat Facebook

• Webinarii gratuite, periodice

• Arhiva inregistrari acces lifetime

• Resurse educationale

1 ședință 1:1 cu Dan Sulica

1 ședință 1:1 cu Luca Dezmir

VIP

€ 372
€ 298

Curs video

Materiale suport

Program de follow-up lifetime:

• Grup privat Facebook

• Webinarii gratuite, periodice

• Arhiva inregistrari acces lifetime

• Resurse educationale

1 ședință 1:1 cu Dan Sulica

1 ședință 1:1 cu Luca Dezmir

Știm că drumul spre independența financiară este presărat cu momente în care îți mai pierzi din motivaţia și energia de a face ceea ce este necesar pentru a menține direcţia spre obiectivul final pe care ți-l dorești

Am trecut și noi prin asta. :-)

Tocmai de aceea ţi-am pregătit un program special de sprijin, care începe imediat după finalizarea cursului şi te va susţine pe tot parcursul drumului tău.

El conține:

  • 1. Un grup privat de Facebook, pentru a împărtăşi provocările pe care le întâlneşti pe drumul tău spre independenţa financiară şi a primi sprijin şi ajutor pe parcurs, de la realizatorii cursului şi de la ceilalţi membri;
  • 2. Webinarii gratuite, periodice, în exclusivitate pentru participanţii la curs, pe teme legate de progresul către independenţa financiară;
  • 3. Arhiva cu înregistrările webinariilor gratuite, cu acces lifetime;
  • 4. Arhivă cu resurse educaționale, pusă la dispoziția grupului.

Dorim să fim alături de tine în drumul spre independența financiară și să creăm o comunitate vibrantă, care să fie o sursă de informații, experiențe personale și suport pentru fiecare din membrii săi.

Garanție

Sunt absolut convins că vei obține cu mult mai mult decât vei investi în acest curs! Dar dacă nu vei fi mulțumit de informațiile primite, poți cere banii înapoi în termen de 15 zile de la data livrării cursului și vei primi banii fără niciun fel de întrebări. În felul acesta, poți fi sigur că nu ai nimic de pierdut!

Cursul "Independent financiar - de la Idee la Rezultat" a fost realizat cu sprijinul sponsorilor noștri: