Prima de la stat este un fel de “cadou”, pe care statul ţi-l poate oferi, în anumite condiţii.
Ştiu, este greu de crezut că tocmai statul român, pe care îl ştim cu toţii atât de preocupat să ne aducă taxe, accize, impozite etc. ar putea vreodată să ne facă un astfel de cadou, dar iată totuşi că acest lucru este posibil.
Poate că sună “prea bine” ca să fie adevărat, însă, ca să facă lucrurile şi mai atractive, prima de la stat este scutită de impozit…
Iată cum poţi obţine prima de la stat de 25% pentru anul 2016:
Este vorba de un contract de economisire-creditare, încheiat prin intermediul a două bănci (subintitulate sugestiv „bănci pentru locuinţe”): BCR şi Raiffeisen. Ele sunt participante la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), deci banii tăi sunt în siguranţă.
Încă de la început trebuie să-ţi spun că la momentul actual încheierea unor astfel de contracte noi a fost suspendată, în urma unui control al Curţii de Conturi, ale cărui concluzii au fost, însă, contestate în instanţă.
Chiar dacă şi la contractele aflate acum în derulare plăţile pentru prima de la stat au fost deocamdată suspendate, aceste contracte continuă să fie valabile, prin efectul legii care este în continuare în vigoare.
Aşadar, eu cred că, dacă şi tu te afli în această situaţie, cel mai bine ar fi să continui să-ţi respecţi partea ta de angajament (economisirea), pentru că ar fi păcat să ratezi prima de la stat care ţi se cuvine pentru anul acesta.
Pe de altă parte, sunt mari şanse ca din 2017 să devină posibilă realizarea unor noi contracte de economisire-creditare, probabil că în condiţii relativ asemănătoare cu cele din trecut, odată cu adoptarea noii legi.
Cum funcţionează un astfel de contract? Pe scurt, tu te angajezi să economiseşti până la data de 31 decembrie o anumită sumă, iar statul se obligă ca anul următor să-ţi dea acest cadou (numit “prima de la stat”) egal cu 25% din banii economisiţi de tine.
Poţi depune banii în cont oricând doreşti, în mai multe tranşe sau în una singură, până pe 31 decembrie 2016. Iar în anul 2017 statul va depune în contul tău prima de 25%.
Apoi, tot în anul 2017 (când vei dori tu) vei mai veni cu încă o sumă economisită, pentru care statul îţi va da în anul 2018 încă o prima tot de 25% din banii respectivi. Şi tot aşa. În total pentru 5 ani, cât durează această perioadă de economisire.
În plus, pentru toţi banii care se află în contul tău, banca îţi va da şi o anumită dobândă.
Apoi, doar dacă doreşti, vei putea obţine de la bancă un credit tot pe 5 ani, pentru cumpărarea sau amenajarea unei locuinţe, în condiţii avantajoase (cu dobândă mică).
Sigur, există şi unele limitări. Prima este legată de valoarea maximă pe care o poate avea prima de la stat, care este de 250 euro anual (deci practic nu sunt încurajate economii ce depăşesc 1000 euro/an).
Dacă, însă, eşti sigur că veniturile îţi permit economii mai mari de 1000 euro/an, poţi încheia mai multe contracte, câte unul pe numele fiecărui membru al familiei.
Altă limitare este legată de cei 5 ani care trebuie să treacă înainte de a avea acces la banii respectivi. Dar dacă treci prin dificultăţi şi chiar nu mai poţi continua contractul, îl poţi cesiona unei alte persoane interesate, urmând să primeşti banii pe care îi aveai în cont şi cealaltă persoană să îl continue până la împlinirea celor 5 ani.
Aşa cum ne-am obişnuit deja, băncile participante vor încasa unele comisioane, cel mai important fiind cel de deschidere a contractului, care deşi la prima vedere nu pare a fi prea mare (cca. 1% din valoarea contractului), în realitate se poate ridica la nivelul câtorva sute de lei.
Din proprie experienţă pot să spun că aceste contracte chiar au funcţionat şi s-au bucurat de o mare popularitate în trecut. Aşa că sunt şanse mari să funcţioneze şi în viitor, când autorităţile vor redeveni interesate să le pună în aplicare.
Sigur că statul nu prea se grăbeşte să-şi îndeplinească obligaţiile la timp şi mai întârzie să vireze banii, dar dincolo de aceste probleme inerente, acest plasament este foarte avantajos pentru banii tăi, cu atât mai mult cu cât prima de la stat este scutită de impozit.
Iar faptul că toate aceste sume sunt garantate de către stat, face ca riscul asociat acestei investitii să fie practic zero, lucru extrem de atractiv, dealtfel, pentru orice tip de investitie.
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de investiţii sau de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.