Curs video de investitii pasive + investitii active. Oportunități de investitii pentru anul 2019.
Drumul meu în domeniul investitiilor a început treptat, cu pași mici.
De 20 de ani citesc, învăţ şi mai ales pun în practică lucrurile respective, pentru a putea realiza astfel investitii inteligente.
Am obţinut multe rezultate bune, dar am făcut şi greşeli costisitoare.
Însă din aceste greşeli poate că am învăţat cel mai mult…
Am reuşit astfel, de-a lungul timpului, să fac diferenţa între mit şi adevăr, între reclame şi informaţii utile, între „poveşti” vehiculate în media şi lucruri care chiar funcţionează.
Mi-am dat seama că, dacă reuşeşti cumva să vezi “pădurea” din spatele “copacilor”, realizezi faptul că totul se rezumă la câteva reguli de bază pe care trebuie să le respecţi pentru a avea succes în investitii.
De exemplu, de multe ori adevărata diferenţă dintre o investitie “bună” şi una “proastă” este făcută de persoana investitorului mai mult decât de orice altceva.
Suntem cu toţii diferiţi, ne comportăm şi reacţionăm diferit în anumite condiţii (pozitive sau negative), deci este imposibil să existe o singură “reţetă” de investitii care să se potrivească pentru toată lumea.
De peste 3 ani mă întâlnesc cu oameni care doresc să-şi îmbunătăţească finanţele personale şi investitiile, în cadrul unor cursuri, seminarii, webinarii, workshop-uri sau şedinţe particulare de consultanţă.
Am reuşit astfel să organizez evenimente despre finanțe personale și oportunităţi de investitii, cum au fost şi cele organizate în trecut, împreună cu prietenul și asociatul meu Valentin Nedelcu de la StiintaBanilor.ro.
Dar acum am pregătit pentru tine ceva cu totul special!
Curs video de investitii pasive + investitii active. Oportunități de investitii pentru anul 2019.
Este vorba de un NOU curs practic, care se referă la investitiile pasive și la investitiile active, aducând astfel numeroase detalii şi instrumente noi, de care pot beneficia atât cei începători cât și cei avansați în acest domeniu.
Durata acestui curs de investitii a fost de 2 zile, pentru că el abordează și multe subiecte pe care nu le-am mai abordat în trecut.
Fără să risc să dau dovadă de lipsă de modestie, îţi pot spune foarte sincer că acest curs este probabil cel mai complex curs din România dedicat în exclusivitate investitiilor! 🙂
1. Curs video de investitii inteligente si surse de venit pasiv.
Curs video dedicat în primul rând investitorilor începători, care fie nu au mai investit niciodată, fie au până la 1-2 ani de experienţă, în funcţie şi de instrumentele în care au mai investit până în prezent.
Se concentrează în totalitate pe investitii pasive.
Cuprinde:
1. Ce înseamnă investitii pasive şi de ce avem nevoie de ele?
2. Principiile investiţiilor pasive eficiente;
3. Cele mai simple investitii pasive: fondurile mutuale;
4. Investitii pasive în instrumente cu venit fix din Romania si international (depozite, titluri de stat si obligatiuni);
5. Investitii pasive pe bursele de acţiuni din România şi din străinătate;
6. Investitii imobiliare – clasice şi alternative;
7. Investitii pasive în metale preţioase și mărfuri;
8. Alocarea activelor în investiţiile pasive;
9. Impozitarea veniturilor din investitii;
10. Planul personal de investitii pasive;
11. Întrebări şi răspunsuri, comentarii, discuţii.
2. Curs video de investitii active și oportunităţi pentru anul 2019.
Curs video dedicat investitorilor care au o anumită experienţă în investitii şi care cunosc deja principalele tipuri de investitii (ce sunt şi cum funcţionează: imobiliare, instrumente cu venit fix, acţiuni, metale preţioase), probabil că au mai investit până acum cel puţin în unele din ele şi acum doresc să-şi îmbunătăţească şi să-şi optimizeze rezultatele cu ajutorul investitiilor active.
Se concentrează în primul rând pe investitii active și pe corelarea lor cu investitiile pasive.
Cuprinde:
1. Care sunt investitiile active care chiar funcţionează?
2. Situatia economica actuala: riscuri şi oportunităţi în 2019;
3. Risk management și money management in investitiile active;
4. Investitii active în instrumente cu venit fix;
5. Investitii imobiliare în REIT-uri;
6. Strategii de investitii active (Contrarian, Urmarirea trendului, Stop Loss & Take Profit);
7. Selectarea acţiunilor profitabile din România şi din străinătate (criterii fundamentale si tehnice);
8. Investitii active în diferite mărfuri şi oportunităţi pentru 2019;
9. Investitii active alternative (X-factor): criptomonede, P2P lending, instrumente derivate, FOREX;
10. Alocarea dinamică a activelor în investitiile pasive şi investitiile active;
11. Întrebări şi răspunsuri, comentarii, discuţii.
Aceste două cursuri de investitii au avut loc în București în 10 și 11 noiembrie 2018.
Un astfel de curs video de investitii este pentru tine dacă:
– Vrei să ai cu adevărat o viaţă mai prosperă şi eşti interesat să afli ce poţi face TU la modul cel mai practic în acest sens;
– Te interesează cum poţi construi surse de venit pasiv din investitii, fără să trebuiască să dedici prea mult timp şi preocupare acestui scop;
– Eşti începător în domeniul investitiilor şi doreşti să te documentezi şi să afli informaţii practice din acest domeniu, şi chiar câteva idei de investitii foarte simple şi uşor de pus în aplicare;
– Ai deja o anumită experienţă în domeniul investitiilor şi doreşti să afli ce oportunităţi şi ce riscuri ar putea aduce perioada următoare;
– Eşti implicat de un timp în anumite investitii şi doreşti să afli şi alte idei, care te-ar putea ajuta să-ţi diversifici portofoliul, să reduci riscurile şi să creşti profiturile;
– Vrei să afli care sunt oportunitățile de investitii ale anului 2019 și cum poți să profiți chiar și în următoarea criză financiară.
Ce spun cei care au participat la aceste cursuri de investitii:
Pentru faptul că suntem cu toţii diferiţi, m-am gândit să te las pe tine să decizi care este cel mai bun mod de a-ţi îmbunătăţi finantele personale şi investitiile şi să-ţi propun mai multe variante:
1. Curs video de investitii inteligente si surse de venit pasiv.
Preţ: 540 lei.
2. Curs video de investitii active și oportunităţi pentru anul 2019.
Preţ: 540 lei.
3. Pachetul Premium – conţine 1. Curs video de investitii inteligente si surse de venit pasiv + 2. Curs video de investitii active și oportunităţi pentru anul 2019.
Preţ: 1080 lei. 890 lei (reducere 18%).
4. Pachetul Premium Plus – conţine Pachetul Premium + Cursul online live „Conducta de Cashflow” (ce va avea loc la începutul lunii iunie 2019) + 1 şedinţă de consultanţă personalizată, cu Dan Sulica, 1-la-1 (online, cu durata de 1 oră) pentru a stabili care sunt investitiile care se potrivesc cel mai bine în situația TA personală și modul practic de a le pune în aplicare.
Preţ: 1670 lei. 1190 (reducere 29%).
5. Pachetul VIP – conţine Pachetul Premium + Cursul online live „Conducta de Cashflow” (ce va avea loc la începutul lunii iunie 2019) + 3 şedinţe de consultanţă personalizată cu Dan Sulica + 1 şedinţă de consultanţă personalizată cu Valentin Nedelcu, 1-la-1 (online, fiecare cu durata de 1 oră).
Preţ: 2870 lei. 2090 (reducere 37%).
GARANŢIE 100%: Sunt absolut convins că vei afla multe lucruri interesante şi extrem de utile! Dar dacă nu eşti total mulţumit de informaţiile primite, te rog să mă anunţi în maxim 10 zile de la finalul cursului şi-ţi voi returna banii fără niciun fel de întrebări. În felul acesta poţi fii sigur că nu ai chiar nimic de pierdut!
Poţi face plata în 2 moduri:
1. Prin transfer bancar în contul firmei:
SC Mihaileanu Consulting SRL
CUI 36332256
Adresa: Str. Stefan Mihaileanu nr. 7, Corp A, sector 2, Bucuresti
Nr. ORC: J40/9777/19.07.2016
Cont: RO60INGB0000999906108212
Banca: ING Bank, Sucursala Bucuresti
2. Cu cardul, prin intermediul mobilPay:
– 1. Curs de investitii pasive (pentru începători) – aici
– 2. Curs de investitii active (pentru avansați) – aici
– 3. Pachetul Premium – aici
– 4. Pachetul Premium plus – aici
– 5. Pachetul VIP – aici
După efectuarea plăţii te rog să-mi trimiţi un email la adresa dan@ideisibani.ro cu:
– Numele şi prenumele (sau datele firmei);
– Adresa;
şi îţi voi furniza accesul online la produsul comandat de tine.