Pentru trimestrul al treilea din 2016 Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat date economice bune: o creştere a produsului intern brut (PIB) de 4,8% faţă de anul anterior.
Este o creştere foarte bună, având în vedere că în aceeaşi perioadă atât în UE cât şi în SUA creşterea PIB-ului a fost doar de cca. 2%.
S-a manifestat această creştere economică în viaţa românilor?
Probabil că da, dacă luăm în considerare faptul că salariul mediu a crescut în noiembrie 2016 cu 13% faţă de anul anterior.
Pentru comparaţie, în aceeaşi perioadă în UE salariul mediu a crescut cu 2% iar în SUA cu cca. 3%.
Observi aici ceva ciudat?
În ţările dezvoltate, salariile au aproximativ aceeaşi creştere procentuală pe care o au şi economiile respective. În România, însă, salariile au crescut cam de 3 ori mai mult decât a crescut economia!
Aşa că întrebarea care se pune este: de unde provine această creştere? Şi, mai ales, este această creştere sustenabilă?
N-aş vrea să mă înţelegi greşit, personal mă bucur că au avut loc aceste creşteri salariale şi consider că este binevenit orice pas în direcţia apropierii veniturilor românilor de veniturile vest-europenilor.
Însă, pe de altă parte, mă întreb şi ce anume vor face românii cu aceşti bani pe care îi primesc în plus. Vor economisi mai mult? Puţin probabil. Vor investi mai mult? Şi mai puţin probabil, din păcate…
Eu cred că cea mai mare parte din aceste creşteri salariale va merge spre consum. Lucru care va favoriza companiile respective, pentru că le vor creşte în mod corespunzător veniturile.
Dar mai există un efect care ar putea începe să-şi facă apariţia din nou: inflaţia. Sigur, la momentul actual, inflaţia este aproape zero, dacă ne luăm după datele oficiale furnizate de INS (deşi realitatea cotidiană pare să indice altceva…). Şi nici nu mă aştept la o explozie a preţurilor în viitorul apropiat.
Însă creşterile de preţuri ar putea, încet, să-şi facă loc din nou în viaţa noastră. Cel puţin seminţele acestor creşteri de preţuri au fost deja plantate, aşa că este doar o chestiune de timp până când ele vor începe să dea roade.
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de investiţii sau de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.