Schimbarea este un lucru fundamental în atât de multe aspecte ale vieţii noastre.
Nimic nu rămâne la fel, totul este în continuă transformare.
Însă mie personal mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu ideea asta…
Fiind născut în anul 1970, am trăit copilăria şi adolescenţa în vremurile comunismului.
În acea epocă, schimbarea era practic absentă, toate lucrurile erau îngheţate în aceeaşi rutină în care se desfăşurau ani şi ani de-a rândul.
Ştiu, acum îmi vine şi mie greu să-mi imaginez cât de diferită era acea lume de cea din prezent… 🙂
Ce faci când începe să bată “wind of change” în viaţa ta?
Pentru mine acest vânt al schimbării s-a pornit brusc în 1995, când am decis să-mi continui studiile în SUA, după terminarea facultăţii.
Şi a continuat cu intensitate şi mai mare după ce m-am întors în ţară în 1999.
Pentru că, pe lângă job-ul pe care îl aveam (predam biofizică studenţilor la medicină), am început să fac ceva total nou pentru mine: investiţii.
Mai întâi imobiliare, dar apoi şi în fonduri de investiţii, în bursele de acţiuni din România şi din străinătate şi aşa mai departe…
S-a pornit astfel un “bulgăre de zăpadă” care a crescut din ce în ce mai mare şi a dus la apariţia siteului IdeiSiBani.ro în anul 2014.
Prin intermediul lui mi-am dorit să împărtăşesc câte ceva din lucrurile despre finanţe personale şi investiţii pe care le-am învăţat în tot acest timp, din propria mea experienţă precum şi a altora.
Iar acum, după încă 5 ani, schimbarea este în continuare prezentă şi binevenită în viaţa mea.
Workshopul schimbării
În ultimii 3 ani, de când organizez cursuri şi workshopuri despre finanţe personale şi investiţii, numărul participanţilor a fost în continuă creştere, ajungând la 300 în timpul conferinţei Money Days de anul acesta.
Dar acum aş vrea să încerc ceva diferit.
Îmi este dor de tipul de comunicare şi de conexiune personală, deschisă şi directă care există doar în grupurile restrânse ca număr de participanţi.
Aşa că de curând am amenajat un spaţiu special destinat acestui scop, pe care îl voi folosi împreună cu soţia mea Virginia, pasionată de aromaterapie şi tot ce înseamnă stil de viaţă natural.
10 metode de a-ţi îmbunătăţi finanţele personale şi investiţiile
Îmi face o deosebită plăcere să te invit la inaugurarea noului nostru concept, ce va avea loc prin workshopul “10 metode de a-ţi îmbunătăţi finanţele personale şi investiţiile”!
Voi împărtăşi cu tine câteva metode simple dar foarte puternice, pe care le-am înţeles din propria mea experienţă acumulată de-a lungul anilor.
Lucruri care funcţionează la modul cel mai practic, pe care le-am verificat şi le aplic în permanenţă eu însumi.
Va fi un eveniment “aproape” gratis, pentru că mi-a plăcut mult această idee de când am auzit-o pentru prima dată şi nu ma pot gândi la un mod mai bun de organizare pentru acest workshop… 🙂
Sunt doar 20 de locuri disponibile şi vor fi alocate pe principiul primului venit, deci dacă şi pe tine te interesează aceste subiecte, te invit să te înscrii cât mai curând.
Mai multe detalii găseşti mai jos.
Eu te aştept cu drag,
Dan
CÂND: sâmbătă 26 octombrie 2019, ora 10.00 – 13.00
UNDE: Bucureşti, str. Ştefan Mihăileanu nr. 9, et. 2 (ultimul etaj): AICI
CÂT: 50 lei
Doar 20 5 locuri au mai rămas disponibile!
Pentru a te înscrie la workshopul “10 metode de a-ţi îmbunătăţi finanţele personale şi investiţiile” poţi face plata în 2 moduri:
1. Prin transfer bancar în contul firmei:
SC Mihaileanu Consulting SRL
CUI 36332256
Nr. ORC: J40/9777/19.07.2016
Cont: RO60INGB0000999906108212
Banca: ING Bank, Sucursala Bucuresti
2. Cu cardul, AICI.
După efectuarea plăţii te rog să-mi trimiţi un email la adresa dan@ideisibani.ro cu:
– Numele şi prenumele (sau datele firmei)
– Adresa
şi îţi voi rezerva locul la workshop.
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de investiţii sau de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.