Aurul a fost de-a lungul timpului unul din cele mai interesante instrumente financiare.
A cunoscut perioade lungi în care a fost în graţia investitorilor, dar şi perioade în care parcă nu mai era dorit de nimeni.
Iar la momentul actual aurul pare să intre din nou în atenţia investitorilor, fiind pregătit pentru a beneficia de o nouă conjunctură favorabilă.
Iată de ce cred că aurul poate fi una din cele mai bune investitii la momentul actual:
Aurul este o mai veche cunoştinţă. Despre aur am mai scris în luna martie 2016, atât la modul general cât şi din punctul de vedere al unei oportunităţi de investitie.
Atunci preţul lui era de 1220 dolari pe uncia de aur şi eu eram de părere că: “dacă preţul se va întoarce în zona valorilor de 1100 dolari, deci aproape de minimele ultimilor 6 ani, cred că o investitie în aur ar fi cu atât mai interesantă.”
Ei bine, se pare că momentul actual ne aduce exact această oportunitate, căci după ce nu a reuşit să coboare sub 1122 dolari (în luna decembrie), aurul a început să crească şi la momentul redactării acestui material tocmai a depăşit 1170 dolari/uncie.
Bineînţeles, aceasta nu reprezintă nicio garanţie că aprecierea va continua, dar eu cred că scenariul creşterii este mult mai probabil decât cel al scăderii, deci că raportul risk/reward este în favoarea investitiei în aur, pe termen lung.
O simplă revenire a preţului în zona maximelor atinse în vara anului 2016 ar aduce un profit de 18%. Asta ca să nu mai vorbim de o întoarcere la nivelul maximelor istorice din anul 2011, care ar însemna o creştere de 65%!
În caz contrar, o eventuală revenire a preţului în zona minimelor de la 1050 dolari/uncie, sau chiar sub acest nivel, ar reprezenta o oportunitate şi mai mare de a investi în aur, pe termen lung.
Ce motive ar avea aurul pentru a-şi continua creşterea?
Este adevărat că aurul este, prin excelenţă, un mijloc de protecţie împotriva turbulenţelor din pieţele de capital. Exact acesta este motivul pentru care aurul a avut o depreciere semnificativă în ultimele luni, în condiţiile în care bursele de acţiuni au traversat o perioadă foarte bună şi chiar au înregistrat noi maxime istorice (în SUA).
Din acest punct de vedere, revenirea unui sentiment de nesiguranţă în bursele de acţiuni ar favoriza aurul, în mod clar.
Însă mai mult decât atât, aurul va fi favorizat de excesul de lichiditate ce continuă să existe în pieţele financiare. Mai ales că marile bănci centrale menţin în continuare abordări monetare ultra-relaxate şi chiar injecţii masive de lichiditate în sistem (cum este cazul Băncii Centrale Europene, de exemplu).
Iar faptul că, în SUA, Federal Reserve tocmai a majorat rata dobânzii cheie şi “ameninţă” cu încă 3 majorări în 2017, nu pare a convinge investitorii de iminenţa unei restricţionări monetare (cu atât mai mult cu cât şi pentru anul 2016 Fed-ul îşi propusese iniţial 4 astfel de majorări, dar a ajuns să pună în practică numai una singură).
Astfel că atunci când datele despre inflaţie indică o extrem de mică, dar totuşi clară revenire (după cum se poate observa în graficul de mai jos), investitorii sunt gata să reacţioneze şi să cumpere aur.
Tot din aceste motive cred şi eu că aurul reprezintă o bună oportunitate la momentul actual şi am decis să investesc în acest instrument financiar prin intermediul produselor derivate (CFD-uri) oferite de broker. Prudenţa, însă, rămâne un element foarte important, mai ales în ceea ce priveşte tranzacţionarea CFD-urilor, care se face cu efect de levier.
Disclaimer și avertisment cu privire la riscuri: Informaţiile sau materialele prezentate pe site-ul IdeiSiBani.ro nu sunt şi nu pot fi considerate recomandări de investiţii sau de cumpărare, vânzare sau păstrare a unui anumit instrument financiar. Site-ul IdeiSiBani.ro avertizează cu privire la riscurile ridicate pe care le implică tranzacţionarea şi investiţiile în instrumente financiare, incluzând, fără ca enumerarea să fie limitativă, fluctuaţia preţurilor pieţei, incertitudinea dividendelor, a randamentelor şi/sau a profiturilor, fluctuaţia cursului de schimb. Performanţele trecute nu reprezintă garanţii ale performanţelor viitoare ale instrumentelor financiare. În consecință, site-ul IdeiSiBani.ro recomandă abordarea instrumentelor financiare numai în cunoştinţă de cauză şi după o documentare prealabilă.